Garboavele XC 2014 – part. 1

Imi aduc aminte cu placere de  prima editie Garboavele XC unde  am participat ca si concurent. Chiar daca am abandonat dupa 16km, din 20 de km, cat avea cursa la amatori, din cauza noroiului care mi-a ingreunat foarte mult bicicleta, un DHS Adventure care si asa era foarte grea dar si din cauza  lipsei de apa. Cu alte cuvinte eram cel mai amator dintre amatori🙂.
Anul acesta am mers sa fotografiez evenimentul organizat de clubul de ciclism Galati (Felicitari pentru ca progresati de la an la an!).  Ajuns acolo cu cca 2 ore  mai devreme si vazand toata forfota si bucuria din jurul acestui eveniment, deja imi parea rau ca nu sunt si eu printre concurentii care urmau sa ia startul. Speram sa nu ploua, pentru a nu risca sa-mi stric aparatul insa ploaia nu ne-a ocolit, ingreunandu-mi treaba atat mie cat mai ales concurentilor care acum cred ca zambesc privind in urma, insa cu siguranta nu s-au simtit prea bine la panta aceea printre copaci (ar trebui sa i se dea un nume). Va las sa vedeti in imagini cum s-au descurcat baietii si fetele pe un traseu destul de anevoios pe unele locuri.
P.S: va urma si seria a doua de poze!

2 thoughts on “Garboavele XC 2014 – part. 1

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s